Roşia Montană

Când eram tânăr fecior – 2006

Baricada

Ieri seară, dragi prieteni, societatea civilă în draft s-a trezit din chinuitorul vis al iernii sociale, al letargiei publice, pe care clujenii au acceptat-o inconştienţi în anii ce au trecut. Lungul drum al tinerei noastre democraţii, se apropie în aceste zile de final, cetăţenii cointeresaţi de soarta lor, trezindu-se unilateral, fără implicare politică, fără scenarii premeditate.

Am asistat ieri emoţionat la un început de marş al libertăţii noastre, al dorinţelor ascunse dar profunde, de regenerare.

Regeraţionismul clasei politice, renaşterea actorilor politici, trebuie să fie portavocea nemulţumirilor cetăţeneşti, regăsite legitim într-o ţintă imorală, un cârmaci viclean fugit din capitală.

Băsescu este vinovat, Emil Boc este vinovat dar la rându-ne trebuie să ne asumăm autocritica, fiindcă România a ajuns să trăiască drama asta.

Şovăielnic am gustat câteva remarci a celor ce judecă, dărâmă, dar nu construiesc, nu clădesc ci doar critică insipid pe la colţurile indiferenţei comunitare.

Condamnaţi galeriile de fotbal, dar oare unde sunt sindicatele, unde sunt miile de studenţi, unde sunt profesorii afectaţi de criză? În stradă, dar dezorganizaţi şi înfricoşaţi de ziua de mâine! Este trist că am ajuns să comentăm singura formă coerentă de organizare cetăţenească, asociere de idei – galeria de fotbal.

Şi da unii sunt huligani, şi da nu-mi place violenţa, dar unde oare Doamne, mai poţi găsi prundenţa?

Trebuie să trecem la o politică 2.0 în care cetăţeanul, cartierul şi comunitatea să ajungă priorităţiile noastre, ingredientele de succes a unei bune guvernări. Este nevoie de protejarea sănătăţii noastre şi de investiţia masivă în educaţie, învăţământ, aducând aminte că subzistenţa spirituală a acestui popor s-a păstrat în secole prin conservarea limbii şi credinţei noastre.

Astăzi voi participa din nou, la baricada culturală şi socială a strigătului nostru de revoltă, a nemulţumirilor cetăţenilor liberi, conştienţi dar responsabili.

Eşecurile “ţintei” Alin Tişe

În propria ignoranţă încă îl mai bănuiam pe Alin Păunel Tişe de un anumit tact politic. Citind acest text electrizant, scris parcă sub impulsul scelerat a unei curci turbate, am uitat pe moment de jupânul politic Alin Păunel Tişe, închipuindu-mi că în faţă, îmi stă o virgină frigidă şi speriată de următoarea mişcare.

Cu amărăciune recunosc din start că-n ansamblul de afirmaţii învălmăşite, mă regăsesc în nemulţumirea jupânului, conform căreia unii dintre detractarii funeşti ai domniei sale, l-ar dori insistent pe la porţiile DNA sau DIICOT…

Încă de la începutul anului 2011 denunţam cultul personalităţii şi populismul membrilor PDL Cluj, constatând cu regret, că puţinele proiecte finalizate ale CJ Cluj erau imediat ştampilate cu numele dlor Păunel Tişe şi mâna sa dreaptă Radu Bica.

Una dintre temele „politice” predilecte portocalei someşene, duelul mărunt între răsfăţaţii preseijupânul judeţului şi parabolanul şpăgii, au captat prima jumătate a anului politic prin atacuri indirecte ori directe. Analiza calmă a tele-evanghelistului Apostu vs. profeţia bulevardieră a jupânului judeţean au stăpânit în stil mare până și ultima tastatura a redacţiilor de la Cluj.

La acest concert surd au lipsit însă spectatorii. În afara celor 3.000 de unici ce citesc zilnic presa la Cluj, direct interesaţi, priorităţiile administrative ale Clujului au rămas doar simple restanţe pentru cetăţeni şi necesităţiile comunităţii noastre.

Autostrada Transilvania şi Spitalul Regional de Urgenţă au rămas la stadiul de proiecte mari şi necesare, dar administrate de politicieni mărunţi, lipsiţi de interes sau viziune. Fie că vorbim de guvern ori CJ, liderii PDL au aruncat vina propriei ipotenţe pe moştenirea PSD-istă din 2000-2004 şi dacă aveau ocazia şi conjunctura chiar şi pe cabinetele comuniste ale defunctului Gheorghiu-Dej.

Primele angajaţilor CJ Cluj (2.300.000 ron în 2010) şi ştampilarea stadionului Cluj Arenacu un banner portocaliu, marcă înregistrată au constituit alte elemente ale egolatriei puterii democrat liberale la Cluj.

Un proiect realizat în pripă, într-o perioadă de recesiune în care cetăţenii au fost rapid corectaţi salarial de specialistul în constituţional, dl Emil Boc, Cluj Arena, a rămas doar un proiect mega-populist care lunar înghite zeci de mii de euro pentru mentenanţă şi utilităţi din buzunarul cetăţeanului român, un stadion ridicat atipic vremurilor moderne, în centrul unui oraş, poate din dorinţa ascunsă a unor indivizi de a bloca oraşul şi de a crea parcări speciale pe model Udrea. Dar până atunci, proiectul se confruntă cu o largă afluenţă a suporterilor „U” aproximativ 6.000\meci. Şi pentru ei s-au alocat în aceste vremuri peste 35.000.000 euro… Penibil şi incredibil de populist!

Centura Vâlcele-Apahida, unde s-au depăşit cu mult costurile, peste 200 milioane de euro, a devenit în folclorul someşan centura de lut devenind practicabilă (siguranţă) cel mai probabil doar pentru renii premierului Emil Boc.

Preocupat de războiul civil din PDL Cluj, Tişe a ocolit inexplicabil un investitor strategic, IBM, ignorând şi altul de un mai mic renume, Swarovski, în condiţiile în care fabrica Nokia de la Jucu şi-a închis porţile.

Binenţeles că epopeea licitaţiilor organizate de către Consiliul Judeţean Cluj cu societatea Kiat Group, firmă “abonată la contracte din fonduri publice” a continuat, iar Radu Bica a devenit uşor amfitrionul licitaţiilor judeţene, omul cu latrina, cel ce şi-a asumat „răspunderea”.

Ce nu a reuşit administraţia Floreştiului, au obţinut procurorii DNA după ce s-a dat în vileag legătura tainică dintre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat pentru corupţie, şi patronul firmei de transport Fany SRL.

Locuitorii Floreştiului se plângeau de câţiva ani de monopolul acestei societăţi, fiind nemulţumiţi de preţurile ridicate, condiţiile de transport dar şi de nerespectare orarului. În mod inexplicabil dar pe deplin înţeles (după arestarea lui Bica), în 2011, Guvernul României a decis să emită o hotărâre de guvern prin care licenţele de transport, inclusiv pe ruta Cluj Napoca-Floreşti să fie prelungite, fără licitaţie cu încă doi ani.

Nici reabilitara drumurilor judeţene nu s-a realizat, Tişe inagurând doar câteva tronsoane scurte, promiţând pentru la anul alte inaugurări.

În acest context administrativ dar şi în spectrul general politic, dominat de o frică faţă de Tişe (şi mai ales  Camelia) spre final de an, speriat relativ de arestarea omului său dar jubilând în secret pentru eliminarea politică a adversarului său, milcoveanul Apostu, Păunel Tişe se victimizează. Acelaşi Tişe care în urmă cu doar câteva luni, de pe cai mari urechea tinerii din opoziţie pentru „impertinenţă”…

Mircea Lucescu, ambasadorul bunul simţ în Europa

Sunt sigur că toţi românii, indiferent de simpatia fotbalistică, sunt în aceste momente alături de maestrul Mircea Lucescu, într-un început de an atât de nefast pentru talentatul antrenor român.

Acum câteva minute l-am ascultat pe Rinat Ahmetov, un miliardar atât de natural şi respectos faţă de români şi România.

Vă mulţumesc dle. Lucescu pentru că sunteţi român, un om deosebit şi un dinamovist cu tradiţie.

Suntem alături de dvs!

Palmaresul incredibil al omului de fotbal, Mircea Lucescu.

Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câștigat 6 titluri în campionatul român, în edițiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1976-77 și 1989-90.
Câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa sa Shaktior Donețk pe care o antrenează din anul 2004. A fost ultima finală a cupei UEFA, ea transformându-se în Europa League.
Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa națională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naționalei, pentru ca un an mai târziu, să devină și director tehnic al F.R.F., calitate în care a reușit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franța, într-o grupă de “foc”. Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-și munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată “sferturile” Cupei Cupelor (1988-1989) și semifinalele aceleiași competiții (1989-1990).

După aceste performanțe a devenit antrenor în Serie A, preluând mai întâi Pisa SC, iar apoi Brescia Calcio și Regiana AC. Cu Brescia a reușit 2 promovări în serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în țară, preluând Rapidul, cu care a reușit un titlu (1998-1999) și o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei echipe Internazionale Milano.

În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deținând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59. Ca antrenor, a obținut titluri și în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 și cu Beşiktaş în 2002-03, din 2003 antrenează echipa ucraineană Șahtior Donețk cu care a câștigat campionatul în Ucraina în anul.

De asemenea, este câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa Șahtior Donețk pe care o antrenează din anul 2004, performanță în urma căreia a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler.

sursă: wikipedia

Eşecurile “ţintei” Alin Tişe

În propria ignoranţă încă îl mai bănuiam pe Alin Păunel Tişe de un anumit tact politic. Citind acest textelectrizant, scris parcă sub impulsul scelerat a unei curci turbate, am uitat pe moment de jupânul politic Alin Păunel Tişe, închipuindu-mi că în faţă, îmi stă o virgină frigidă şi speriată de următoarea mişcare.

Cu amărăciune recunosc din start că-n ansamblul de afirmaţii învălmăşite, mă regăsesc în nemulţumirea jupânului, conform căreia unii dintre detractarii funeşti ai domniei sale, l-ar dori insistent pe la porţiile DNA sau DIICOT…

Încă de la începutul anului 2011 denunţam cultul personalităţii şi populismul membrilor PDL Cluj, constatând cu regret, că puţinele proiecte finalizate ale CJ Cluj erau imediat ştampilate cu numele dlor Păunel Tişe şi mâna sa dreaptă Radu Bica.

Una dintre temele „politice” predilecte portocalei someşene, duelul mărunt între răsfăţaţii preseijupânul judeţului şi parabolanul şpăgii, au captat prima jumătate a anului politic prin atacuri indirecte ori directe. Analiza calmă a tele-evanghelistului Apostu vs. profeţia bulevardieră a jupânului judeţean au stăpânit în stil mare până și ultima tastatura a redacţiilor de la Cluj.

La acest concert surd au lipsit însă spectatorii. În afara celor 3.000 de unici ce citesc zilnic presa la Cluj, direct interesaţi, priorităţiile administrative ale Clujului au rămas doar simple restanţe pentru cetăţeni şi necesităţiile comunităţii noastre.

Autostrada Transilvania şi Spitalul Regional de Urgenţă au rămas la stadiul de proiecte mari şi necesare, dar administrate de politicieni mărunţi, lipsiţi de interes sau viziune. Fie că vorbim de guvern ori CJ, liderii PDL au aruncat vina propriei ipotenţe pe moştenirea PSD-istă din 2000-2004 şi dacă aveau ocazia şi conjunctura chiar şi pe cabinetele comuniste ale defunctului Gheorghiu-Dej.

Primele angajaţilor CJ Cluj (2.300.000 ron în 2010) şi ştampilarea stadionului Cluj Arenacu un banner portocaliu, marcă înregistrată au constituit alte elemente ale egolatriei puterii democrat liberale la Cluj.

Un proiect realizat în pripă, într-o perioadă de recesiune în care cetăţenii au fost rapid corectaţi salarial de specialistul în constituţional, dl Emil Boc, Cluj Arena, a rămas doar un proiect mega-populist care lunar înghite zeci de mii de euro pentru mentenanţă şi utilităţi din buzunarul cetăţeanului român, un stadion ridicat atipic vremurilor moderne, în centrul unui oraş, poate din dorinţa ascunsă a unor indivizi de a bloca oraşul şi de a crea parcări speciale pe model Udrea. Dar până atunci, proiectul se confruntă cu o largă afluenţă a suporterilor „U” aproximativ 6.000\meci. Şi pentru ei s-au alocat în aceste vremuri peste 35.000.000 euro… Penibil şi incredibil de populist!

Centura Vâlcele-Apahida, unde s-au depăşit cu mult costurile, peste 200 milioane de euro, a devenit în folclorul someşan centura de lut devenind practicabilă (siguranţă) cel mai probabil doar pentru renii premierului Emil Boc.

Preocupat de războiul civil din PDL Cluj, Tişe a ocolit inexplicabil un investitor strategic, IBM, ignorând şi altul de un mai mic renume, Swarovski, în condiţiile în care fabrica Nokia de la Jucu şi-a închis porţile.

Binenţeles că epopeea licitaţiilor organizate de către Consiliul Judeţean Cluj cu societatea Kiat Group, firmă “abonată la contracte din fonduri publice” a continuat, iar Radu Bica a devenit uşor amfitrionul licitaţiilor judeţene, omul cu latrina, cel ce şi-a asumat „răspunderea”.

Ce nu a reuşit administraţia Floreştiului, au obţinut procurorii DNA după ce s-a dat în vileag legătura tainică dintre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat pentru corupţie, şi patronul firmei de transport Fany SRL.

Locuitorii Floreştiului se plângeau de câţiva ani de monopolul acestei societăţi, fiind nemulţumiţi de preţurile ridicate, condiţiile de transport dar şi de nerespectare orarului. În mod inexplicabil dar pe deplin înţeles (după arestarea lui Bica), în 2011, Guvernul României a decis să emită o hotărâre de guvern prin care licenţele de transport, inclusiv pe ruta Cluj Napoca-Floreşti să fie prelungite, fără licitaţie cu încă doi ani.

Nici reabilitara drumurilor judeţene nu s-a realizat, Tişe inagurând doar câteva tronsoane scurte, promiţând pentru la anul alte inaugurări.

În acest context administrativ dar şi în spectrul general politic, dominat de o frică faţă de Tişe (şi mai ales  Camelia) spre final de an, speriat relativ de arestarea omului său dar jubilând în secret pentru eliminarea politică a adversarului său, milcoveanul Apostu, Păunel Tişe se victimizează. Acelaşi Tişe care în urmă cu doar câteva luni, de pe cai mari urechea tinerii din opoziţie pentru „impertinenţă”…