Mircea Lucescu, ambasadorul bunul simţ în Europa

Sunt sigur că toţi românii, indiferent de simpatia fotbalistică, sunt în aceste momente alături de maestrul Mircea Lucescu, într-un început de an atât de nefast pentru talentatul antrenor român.

Acum câteva minute l-am ascultat pe Rinat Ahmetov, un miliardar atât de natural şi respectos faţă de români şi România.

Vă mulţumesc dle. Lucescu pentru că sunteţi român, un om deosebit şi un dinamovist cu tradiţie.

Suntem alături de dvs!

Palmaresul incredibil al omului de fotbal, Mircea Lucescu.

Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câștigat 6 titluri în campionatul român, în edițiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1976-77 și 1989-90.
Câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa sa Shaktior Donețk pe care o antrenează din anul 2004. A fost ultima finală a cupei UEFA, ea transformându-se în Europa League.
Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa națională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naționalei, pentru ca un an mai târziu, să devină și director tehnic al F.R.F., calitate în care a reușit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franța, într-o grupă de “foc”. Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-și munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată “sferturile” Cupei Cupelor (1988-1989) și semifinalele aceleiași competiții (1989-1990).

După aceste performanțe a devenit antrenor în Serie A, preluând mai întâi Pisa SC, iar apoi Brescia Calcio și Regiana AC. Cu Brescia a reușit 2 promovări în serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în țară, preluând Rapidul, cu care a reușit un titlu (1998-1999) și o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei echipe Internazionale Milano.

În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deținând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59. Ca antrenor, a obținut titluri și în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 și cu Beşiktaş în 2002-03, din 2003 antrenează echipa ucraineană Șahtior Donețk cu care a câștigat campionatul în Ucraina în anul.

De asemenea, este câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa Șahtior Donețk pe care o antrenează din anul 2004, performanță în urma căreia a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler.

sursă: wikipedia

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s